Scurt istoric al comunităţii catolice din Dărmăneşti

Oraşul Dărmăneşti este situat în judeţul Bacău, pe Valea Trotuşului la confluenţa râului Uz cu Trotuşul, prelungindu-se de o parte şi de alta a râului Uz până în extremitatea vestică a judeţului. El se înalţă până în vârful Nemira (1.649 m), stabilind astfel limita cu judeţul Harghita. Cu un număr de aproximativ 14.000 de locuitori oraşul se întinde pe o suprafaţă de circa 27.600 ha. După unele documente aceste locuri au fost populate după anul 1200, când, din cauza invaziilor pricinuite de tătari, populaţia era nevoită să se retragă pe Valea Uzului, ascunzându se în munţi. Începând cu secolul al XVI-lea Dărmăneştiul apare menţionat în mai multe documente. În anul 1790 apare ca toponim în hărţile lui Dimitrie Cantemir. Este compus din mai multe sectoare, care în trecut au fost aşezări separate: Brătuleşti, Boiştea, Mascas, Lapoş, Păgubeni, Dărmăneasca şi Dărmăneşti-Centru sau gruparea din jurul fostei gări Valea Uzului. Se crede că denumirea de "Dărmăneşti" ar veni de la un oarecare "Dărman", căpitan al lui Ştefan cel Mare.

În trecut, locuitorii din zona Dărmăneşti au fost răzeşi dar, împreună cu cei din Brătuleşti, Dofteana şi alte sate, au fost trecuţi în rândul "lăturaşilor" de la mina de sare din Târgu Ocna. Lăturaşii săpau găurile gurilor de ocnă până dădeau de stratul de sare, apoi curăţau fundul ocnelor de sare măruntă, descărcau sarea din taşcă, cărau lemnele cu carele lor. Lucrau în cete de 40 de oameni la fiecare a patra săptămână; pentru aceasta erau scutiţi de bir şi alte dăjdii.

În 1806, la 24 august, ei şi au dat "peşcheş" păşunatul munţilor ce-l aveau din răzeşie, logofătului Costache Ghica pentru ca el să-i scoată din slujba lăturăşiei. De fapt nu au mai fost consideraţi între lăturaşi, dar au rămas fără drepturile răzeşiei.

Dezvoltându-se economic, târgul Dărmăneşti a fost preferat de mulţi negustori şi traficanţi de sare, mulţi dintre ei fiind catolici. Pentru îngrijirea lor spirituală aceştia au cerut sprijinul episcopilor de Bacău, care i-au încredinţat preoţilor din Parohia Pustiana. Catolicii din Dărmăneşti sunt menţionaţi pentru prima data în statisticile catolice ale Schematismului Misiunii 1850, sub forma Dormoneşti, având biserica închinată Sfântului Ioan Botezătorul şi un total de 280 credincioşi; dar ei au existat şi mai înainte pentru că aveau biserica construită în 1813. În jurul anului 1852 proprietarul Nicolae Ghica-Comăneşti, vărul domnitorului cerea episcopului Antonio de Stefano de la conducerea Misiunii catolice din Moldova să se înfiinţeze un centru parohial în Comăneşti ca să descongestioneze Parohia Pustiana care administra şi această regiune, dar mai ales ca să-şi asigure stabilitatea catolicilor în regiune; catolicii se duceau acolo unde le era asigurată asistenţa spirituală.

Treptat, numărul catolicilor din Dărmăneşti şi împrejurimi a crescut considerabil, situaţie ce l-a determinat pe episcopul Antonio de Stefano să înfiinţeze, în anul 1853, o parohie de sine stătătoare. Aceasta era a 26-a parohie a Vicariatului Apostolic de Iaşi, fiindu-i arondate încă 27 de sate şi cătune, cuprinzând 470 de familii catolice, cu aproape 1.900 de suflete. După înfiinţarea centrului parohial la Dărmăneşti s-a putut asigura îngrijirea catolicilor de la Palanca şi până la Bogata. În cadrul parohiei, în anul 1880 în Dărmăneşti a funcţionat pentru câteva luni şi o şcoală catolică, pe care pr. paroh Scaramucci din acel timp a fost nevoit să o închidă pentru că nu avea cu ce plăti învăţătorii.

În decursul timpului, multe dintre aceste localităţi au fost desprinse din Parohia Dărmăneşti, constituindu-se ca parohii separate sau chiar au fost depopulate. Dintre parohii care şi-au desfăşurat activitatea la Dărmăneşti amintim: pr. Achatius Hompasz, pr. Anton Callus, pr. Ludovic Balla, pr. Alois Scaramucci, pr. Celestin Vaes, pr. Ioan Poglut, pr. Petru Borowetz, pr. Emil Svirschi, pr. Iosif Ghiuzan, pr. Anton Trifaş, pr. Constantin Hausner (1939-1945), pr. Dumitru Herghelegiu, pr. Wilhelm Clain, pr. Mihai Unguru, pr. Francisc Vârgă, pr. Anton Roca, pr. Anton Dancă, pr. Mihai Enăşel, pr. Mihai Văcaru, pr. Petru Blaj şi pr. Eugen Lucaci, pr. Petru Vernică.

Conform mărturiilor documentare, prima biserică din Dărmăneşti a fost construită în anul 1813 şi a fost închinată sfântului Ioan Botezătorul. Ulterior, acest lăcaş de cult a fost îmbunătăţit şi mărit în timpul pr. Anton Callus (1880-1881). În urma vizitei canonice pe care arhiepiscopul de Iaşi, Nicolae Iosif Camilli, a desfăşurat-o în Dărmăneşti, în iulie 1912, acesta "a poruncit clădirea unei noi biserici", precum şi a unei "noi case parohiale".

Biserica veche a ars complet în ziua de 29 septembrie 1918, ceea ce a dus la proiectarea şi construirea unei biserici mai durabile, pe acelaşi loc cu ce veche. Comitetul sătesc care a fost ales spre acest scop, în anul următor, 1919 sub prezidenţa preotului paroh Emil Svirski şi Richard Hrampol, administratorul moşiei Dărmăneşti, a început adunarea fondurilor necesare de la sătenii catolici din Dărmăneşti, din unele colecţii publice şi de la unele persoane cu dare de mana. Printre cei care au contribuit cu sume mai mari este demnă de amintit marea donaţie de 83.558 lei făcută de proprietarul moşiei Dărmăneşti; moşia Ghica - Comăneşti dăruieşte lemnăria; PS Mons. Alexandru Cisar, episcop de Iaşi donează 10.000; Niculescu donează 500; Mons. Conte Mailat, episcopul de Alba-Iulia donează 2.000. Biserica s-a ridicat pe locul celei vechi şi orientată cu faţa spre nord în timp ce biserica veche avea faţa spre apus. Soclul bisericii este zidit din piatră, de către maestrul Pioi Giovanni în anul 1921.

Deasupra soclului s-au înălţat pereţii de bârne sub conducerea meşterului lemnar Rudolf Andras, între anii 1922-1924. S-a continuat cu acoperişul, turnul şi umplerea tavanului şi a pereţilor şi finisând cu tencuiala. Lucrările s-au terminat în anul 1926 cu o pauză în anul 1925 din lipsă de fonduri. Biserica s-a acoperit cu draniţă (şindrilă). Avem unele detalii in ceea ce priveşte dimensiunile bisericii construite: lungimea: 22m, lăţimea: 8m, înălţimea exterioară: aproximativ 12m, înălţimea turnului: aproximativ 20m, înălţimea interioară: aproximativ 9m. Construirea bisericii s-a finalizat în anul 1928, când a fost sfinţită şi închinată aceluiaşi sfânt.

Actuala casă parohială a fost construită de pr. Ioan Trifaş în anul 1936 şi se păstrează astăzi în aceeaşi formă exterioară cu puţine modificări interioare.

Preotul Constantin Hausner, paroh între anii 1939-1945, şi bătrânul său tată, care era maestru tâmplar au înzestrat biserica cu un frumos altar sculptat din lemn, singura podoabă mai de preţ a bisericii din Dărmăneşti.

Preotul Victor Blasutti, paroh între anii 1951-1955, a adăugat o mică sacristie în spatele bisericii. În vremea acestui preot, biserica care era închinată Sfântului Ioan Botezătorul îşi schimbă patronul închinându-se Preasfintei Inimi a lui Isus, în cinstea căreia s-a procurat şi frumoasa statuie care tronează pe altar. Clopotul a fost adus în 1929. De remarcat originala conformaţie trapezoidala a boltei şi ferestrelor. Pe pereţi se află câteva icoane în pictură fără valoare artistică.

Preotul Anton Roca, paroh între anii 1965-1967 a zugrăvit biserica şi a construit o fântână în curtea acesteia din beton cu acoperiş; o fântână foarte frumoasa şi cu o apă foarte bună care este şi astăzi. Probabil că pe timpul acestui preot s-au făcut îmbunătăţiri exterioare bisericii şi a fost făcut corul.

Din 1967 biserica din Dărmănesti are ca paroh pe preotul Anton Dancă care a schimbat acoperişul bisericii: cel vechi care era din draniţă a fost stricat şi a fost acoperită cu tablă. Probabil că grota în care se află statuia Maicii Domnului şi care se află pe parte stângă la intrarea în curtea bisericii a fost construita tot în timpul şederii preotului la Dărmăneşti.

Preotul Mihai Enăşel, paroh între anii 1974-1984, şi-a adus o contribuţie de seamă la reînnoirea acestui lăcaş de cult şi nu numai la biserică, ci a construit multe şi la casa parohială. Dintre realizările mai mari şi mai importante, făcute în biserică şi în afara bisericii sunt demne de menţionat următoarele: parchet în faţa altarului, zugrăvrea interiorului şi exteriorului bisericii, schimbarea uşilor, altarului şi amvonului (aceste sunt făcute din stejar; altarul şi amvonul sunt frumos sculptate), revopsirea acoperişului bisericii, bănci cu tapiţerie de culoare grena în biserică, candelabru din mijlocul bisericii, dulapul pentru sacristie, orgă nouă electrică în locul celei vechi. De asemenea a modernizat şi casa parohială: a săpat o fântână în faţa bucătăriei, a racordat-o la reţeaua de apa.

Parohia Dărmăneşti, având şi două filiale (la acea vreme), Bogata şi Dofteana, preotul paroh Enăşel nu a uitat nici de acestea: la Bogata a zugrăvit biserica, iar la Dofteana a mărit biserica. Deşi sub regim comunist, regim care nu admitea construirea sau mărirea unei biserici, acest preot a dat dovada de mult curaj înfruntând autorităţile care încercau să-l oprească.

Din 1984 pana în 1993 a fost paroh de Dărmăneşti, preotul Mihai Vacaru. Şi acest preot a stat o lunga perioadă de timp, perioadă în care şi-a adus şi el aportul la înfrumuseţarea acestui lăcaş de cult. A construit un altar de piatră în spatele bisericii unde să se poată celebra sfânta Liturghie la sărbătorile mai mari. Totodată a mai cumpărat şi o staţie cu microfoane pentru ca toţi cei aflaţi la Liturghie să poată auzi mai bine. A făcut reparaţii la clopot şi la uşile bisericii şi a înfrumuseţat altarul punând în faţa sa covoare de pluş.

Din anul 1993 biserica din Dărmăneşti are ca paroh pe preotul Eugen Lucaci, fost vicar al preotului Mihai Enăşel. În primii doi ani preotul Eugen Lucaci a renovat interiorul casei parohiale, aducând şi unele modificări. Întrucât biserica veche se deteriora constant şi avea structura de rezistenţă slabă, s-a pus problema ridicării unui nou lăcaş de cult. Din anul 1995 au început lucrările de construire a unei noi biserici, în strada Brătuleşti, lângă biserica veche, care a fost demolată în anul 2004. Noua biserică are 17 m lăţime, o lungime de 40 m, iar înălţimea este de 9 m interiorul şi 14 m până la vârful acoperişului. În jurul acestui nou lăcaş de cult s-a ridicat şi o sală de cateheză ce se încadrează în aceeaşi linie arhitecturală. Noua biserică a fost finalizată graţie ajutorului oferit de localnici, dar şi de binefăcători din Germania, Scoţia etc., sfinţirea ei având loc la data de 1 septembrie 2003, cu ocazia jubileului de 150 de ani de la înfiinţarea parohie. La acest eveniment au participat PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop de Bucureşti, ÎPS Joachim Meisner, cardinal de Köln (Germania), ÎPS Patrick Keith, arhiepiscop de St. Andrews and Edinburgh (Scoţia), autorităţi locale, precum şi numeroşi preoţi, persoane consacrate şi credincioşi.

Din anul 2007 parohia este păstorită de preotul Petru Vernică.

În această localitate din toamna anului 2005 îşi desfăşoară activitatea şi Congregaţia Surorilor Carmelite.